Serus, sunt Mihai!
Ok, sunt ZMENTA. Pasionat de internet de prin 2004. Câțiva ani am făcut site-uri, iar în perioada 2008-2012 am deschis pentru prima oară blog-ul. Am scris peste 3.500 de articole (aici pe blog, dar nu mai există, doar într-o bază de date), multe le-am publicat și la ziare, vremuri faine. Eram în liceu. După, am trecut la varianta video, adică video-blog. Am fost printre ăia care au dat startul. În 2014 am câștigat cel mai bun proiect video la Webstock și tot în 2014 am fost ales Intel Online Personality of The Year, adică ăl mai tare de pe www. Și când mă gândesc că toate le-am făcut doar pentru distracție, mă apucă râsul.
Dar ce fac și cu ce mă ocup? Bursă, marketing și consultanță (în restul timpului). Dacă vrei să lucrăm sau ai nevoie de un sfat, mă poți contacta aici. Ce-mi propun fac și-mi iese. Fac echipă cu oameni faini. Iar rețeta este să nu crezi că nu se poate. Trebuie să nu iei lucrurile în serios și să faci orice din plăcere, ca pentru tine. Sigur o să-ți iasă. Asta nu-i rețeta succesului, că aia e secretă ca rețeta de crispy strips de la kfc, pe care o am.
Ce o să găsești pe blog-ul ăsta? Fix ce este. O să scriu când și cum îmi permite timpul, vor mai scrie și alți omuleți, chiar și tu. În principal o să râdem. Și după cum scriam pe aici, ca noi să râdem cineva trebuie să se enerveze. Așa că o să enervăm mulți oameni. O să găsești cele mai tâmpite știri reale culese din minunata noastră Românie, poate și din străinătate, chestii serioase, analize, treburi noi în marketing și alte minuni lumești.
Cam atâta, că n-am vreme să mă laud. Spor la citit și fiți harnici!